Administrația Prezidențială a organizat pe 29 ianuarie 2020, la Palatul Cotroceni, Conferința „România Educată – politici publice și coordonarea surselor de finanțare” la care au participat, printre altii, si premierul Ludovic Orban, si ministrul Educatiei, Monica Anisie, alaturi de alti reprezentanti ai Guvernului. În sala s-a aflat și o delegație a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” condusă de președintele ei, prof. Marius Nistor. Din delegație a făcut parte și președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Galați, prof. Lidia Antoniu.
Proiectul a fost coordonat de către Administrația Prezidențială, documentele fiind realizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reforme Structurale, proiectul fiind implementat în cooperare cu Comisia Europeană.
În cadrul evenimentului au fost lansate patru documente de politică publică, rezultate în urma proiectului „Creșterea capacității autorităților publice de a aborda probleme cheie din educație pentru a atinge obiectivele propuse pentru 2030”.
Cele patru documente abordează tematici esențiale pentru reforma sistemului de educație românesc, precum profesionalizarea carierei didactice în România, îmbunătățirea managementului educațional la nivelul unităților de învățământ, creșterea echității educaționale în România, dar și creșterea accesului la o educație timpurie de calitate în România.
Fiecare document include atât măsuri care pot contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Proiectul „România Educată”, cât și exemple internaționale de modalități concrete prin care alte state au soluționat cu succes probleme similare.