Școala online – o nouă provocare pentru elevii cu CES

Școala online a reprezentat și reprezintă, în continuare, o provocare pentru toți cei implicați în procesul educațional, cu atât mai mult pentru elevii cu CES, atât la nivel de macrosistem, cât și de microsistem. Trecerea de la formula „față în față” la modalitatea „online” de livrare a educației, a presupus o pliere pe cerințele impuse de urgență, dar și o„cotitură” didactică  în abordarea activităților de învatare pentru elevii cu CES.   În lipsa unei infrastructuri tehnologice decente, fără abilitare consistentă în zona competențelor digitale ale profesorilor, fără acces gratuit la platforme online, cu resurse didactice digitale și multimedia precare, cadrele didactice au fost nevoite să identifice rapid soluții pentru a asigura tuturor copiilor acces la o educație de calitate.

Școala online presupune o reorganizare completă a modului în care se abordează actul didactic, pornind de la metode și tehnici de predare, procedee de lucru, dozajul diferit al timpului și terminând cu materialele și mijloacele didactice utilizate. Monitorizarea învățării se realizează într-un alt mod acum, câteodată chiar foarte greu. Lipsa unui dialog autentic cu clasa, imposibilitatea urmăririi modului în care elevii își iau notițe, dificila administrare a probelor de evaluare reprezintă aspecte care trebuie regândite și îmbunătățite. Cei mai buni prieteni au devenit platformele educaționale online și platformele de streaming, modalitățile cele mai potrivite pentru continuarea procesului educațional în acest context sensibil. A existat o explozie de experiențe didactice la distanță, soluții ad-hoc, dar și profesioniste, eclectisme operaționale, dar și viziuni unitare.

Perioada aprilie – iunie a fost destul de greu de gestionat atât din pricina lipsei de experiență a dascălilor în ceea ce privește modul de predare online, cât și din pricina lipsei device-urilor necesare. Din septembrie, însă, situația este vizibil îmbunătățită. Cadrele didactice au avut timp să se perfecționeze în domeniul utilizării platformelor și aplicațiilor informatice, iar autoritățile publice și ONG-urile au reușit să acopere, în mare parte, necesarul de dispozitive digitale.

Rolul părintelui ca partener al cadrului didactic, în situația mutării școlii în noul sistem, este unul extrem de important. Părintele este unul dintre factorii care trebuie să gestioneze activitatea de acasă și să se asigure atât de funcționarea fizică a sistemului informatic, de frecventarea cursurilor de către elev, cât și de motivarea și implicarea acestuia în actul de învățare. De asemenea, părintele deține rolul de suport emoțional pentru stările specifice acestei perioade restrictive. Trebuie să empatizeze cu copilul, să discute cu el, oferind multe explicații despre situația actuală și să susțină cauza educației și a învățării, chiar și în aceste condiții dificile.

Consumul de resurse personale- energia, concentrarea atenției- depinde foarte mult de modul în care este organizat învățământul la distanță, de calitatea actului educațional și de implicarea profesorilor, a elevilor și a părinților în gestionarea aspectelor didactice și a celor afective. De asemenea, sunt foarte importante acceptarea acestui sistem de învățare și acordarea unei atenții sporite, așa cum i se acordă școlii „față în față”.

Cu toate că interesul tuturor actorilor educaționali este foarte vizibil , procesul de instruire își pierde, din punctul meu de vedere, din calitate și din consistență. Există, conform studiilor efectuate de specialiști, probleme legate de nivelul scăzut al rezultatelor școlare, dar sunt convinsă că noile experiențe prin care trecem cu toții vor reprezenta puncte de plecare pentru găsirea unor soluții eficiente de reglare a procesului de învățămant.

Școala online este, cu siguranță, parte integrantă a secolului al XXI-lea. Acest tip de școală la distanță este, în primul rând, despre a avea cu ce (un calculator, un laptop, o tabletă sau un telefon de ultimă generație care să aibă acces la un internet de calitate), cu cine (învățăcei, cadre didactice, părinți, etc), unde (platforme de predare – învățare – evaluare – notare), precum și despre a ști cum să dai viață unui act educational.

Cu siguranță, nu a fost și nu este ușor pentru nicio unitate de învățământ să-și transfere activitatea în mediul online. Procesul necesită multă răbdare, o planificare cât mai bună, dar mai ales o comunicare eficientă între partenerii educaționali – profesori, părinți, elevi.

În grupul țintă specific – copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), activitatea scolară online presupune anumite operațiuni specifice, astfel:

•             Secvențierea și segmentarea sarcinilor de lucru. Îi ajută să se ocupe pe rând de câte o singură secvență și să se bucure de succesul rezolvării acesteia. Elevii cu CES renunță adesea doar la vederea cantității de material pe care îl au de învățat, sau de lucrat. Împărțirea acestuia îi motivează să lucreze pe fiecare segment în parte.

•             Identificarea canalului senzorial preferat: vizual, auditiv, practic și adaptarea materialului educativ. Aceasta este o sarcină complicată care le revine de multe ori părinților în această situație și trebuie menționat că au și de ce să se bucure când vor constata cum copilul lor devine mai receptiv și înțelege mai repede și mai ușor informațiile recepționate pe canalul senzorial preferat.

•             Implicarea adulților și/sau a fraților care pot fi resurse. Uneori copiii colaborează mai bine la teme cu alți adulți decât cu părinții lor și elevii cu CES seamănă mult din acest punct de vedere. Implicarea fraților ajută, cu atât mai mult cu cât aceștia vor ști să adapteze mai ușor nivelul explicațiilor funcție de vârsta și specificul fratelui cu CES.

Şcoala online a apărut neaşteptat, ca o mare necesitate şi ne-a provocat să fim deschişi către noile tehnologii la un alt nivel, mai înalt decât eram pregătiţi emoţional, tehnologic, legislativ, economic .

Experiența şcoala online este una inedită, iar acest tip de învățământ necesită o implicare activă a tuturor factorilor educaționali, pentru  valorificarea eficientă şi raţională a tuturor resurselor.   Cele mai frecvente situaţii-problemă întâmpinate în timpul şcolii online din partea  elevilor  şi  părinţilor:

– Copiii erau mult mai entuziasmați când mergeau fizic la școală.

– Dificultăţi de utilizare a platformelor şi instrumentelor digitale pentru elevi, părinţi, profesori.

– Lipsa conexiunii la internet, a semnalului wi-fi uneori. Creşterea costurilor la factura de telefon pentru depăşirea traficului de date mobile. Slaba funcţionare a aplicaţiilor sau pierderea conexiunii. În unele cazuri, chiar lipsa echipamentelor IT.

– Nemulţumirea privind utilizarea platformelor online, necesitatea unei perioadei de adaptare, faptul că, pentru că unii părinți merg la serviciu, copiii au fost nevoiți să se descurce mai mult singuri.

– Lipsa de interes a copilului pentru acest tip de studiu. Lipsa disciplinei la ore – cadrul didactic controlează mai greu elevii, tentaţi fiind să discute între ei. Copilul nu mai dă randament din cauza relaxării şi gândului că este acasă şi nu mai ia școala în serios.

Elevii cu CES riscă o dublă penalizare în timpul închiderii școlilor – din punct de vedere al accesului la educație, dar și cel al incluziunii.    Ei se bazează, adesea, mai mult decât ceilalți copii pe diverse tehnologii pentru educație, ceea ce ar fi un avantaj pentru tranziția lor către educația online.

 Dar nevoile lor specifice îi împiedică adesea să aibă acces la diversele instrumente folosite în prezent:

•             copiii cu deficiențe auditive ar putea fi în imposibilitatea să urmărească predarea pe canale video

•             copiii cu deficiențe de vedere ar putea întâmpina probleme cu temele trimise prin platforme virtuale, dacă formatul nu este accesibil

•             elevii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție ar putea să întâmpine greutăți când vine vorba să-și facă temele sau să urmărească o lecție preînregistrată, care nu le captează suficient atenția

•             pentru copiii cu probleme de funcționare executivă, navigarea printre clasele virtuale, pentru diverse materii ar putea deveni o sarcină copleșitoare

•             copiii cu dislexie sau disgrafie ar putea să întâmpine greutăți dacă trebuie să parcurgă singuri materia sau să se bazeze pe părinți care nu au timpul au mijloacele să-i sprijine în învățare

•             copiilor cu autism le va fi dificil să înțeleagă, dar trebuie să li se explice situația actuală, la fel cum e nevoie să fie explicat și copiiilor cu anxietate de ce trebuie să-și schimbe programul și obișnuințele, în contextul măsurilor pentru combaterea pandemiei.

Această din urmă problemă nu se limitează doar la cei care sufereau de anxietate, ci oricui care ar putea fi astfel afectat de situația produsă de pandemie.

Oricum ar fi, am învăţat că trebuie să avem o mare disponibilitate de adaptare la nou şi tehnologie, ni s-a confirmat încă o dată că este esenţial pentru fiinţa umană a păstra contactul, fie el şi virtual, cu semenii,  am învăţat că trebuie să acordăm mai multă importanţă sectorului educaţional online, dar să nu excludem învăţarea tradiţională. Este o lecţie importantă de viaţă, care va avea ecou în viitorul şcolii şi educaţiei în România.

Prof. inv. primar Cazacu Smaranda Maricela
Școala Gimnazială Nr. 25, Galați

Bibliografie

Gherguţ, A. (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Stategii diferenţiate şi incluzive în educaţie, Editura Polirom, Iaşi

Weihs ,T. J .“Copilul cu nevoi speciale”, Ed. Triade, Cluj Napoca, 1998

Verza, F. “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed. Fundatiei Humanitas, 2002.