Cele trei federații reprezentative din învățământ vor organiza miercuri, 1 februarie, un pichet în „Piața Victoriei” la care vor participa aproximativ 1.000 de persoane. Acţiunile celor 3 federații urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă, în principal, personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și superior, precum și a problemelor privind salarizarea personalului didactic.
Protestul va începe la ora 12.00 și se va desfășura în mod pașnic și civilizat.
FSE „SPIRU HARET“ va participa cu 500 de persoane. Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați va participa la această acțiune de protest cu o delegație condusă de doamna prof. Nicoleta Ivan, președintele executiv al SIP Galați.