Mesajul Președintelui FSE „Spiru Haret” la 12 ani de la prima fuziune între două organizații sindicale de tip federativ

Dragi colegi! Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, dorim să vă felicităm pentru dedicarea și munca depusă zilnic în slujba educației. Voi sunteți cei care transformați viitorul prin învățătura pe care o oferiți generațiilor de astăzi. Această zi este un prilej de a recunoaște importanța educației și a tuturor celor care contribuie la dezvoltarea ei.

De asemenea, tot astăzi, aniversăm și 12 ani de la prima fuziune între două organizații sindicale de tip federativ. La 24 ianuarie 2013, FSI „SPIRU HARET“ fuziona cu Federația Educației Naționale rezultând astfel acutuala organizație Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“.

Vă mulțumim pentru implicare, pentru perseverență și pentru că, prin fiecare lecție, fiecare discuție și fiecare efort, construiți o lume mai bună. Și, nu uitați: Numai împreună putem reuși în lupta împotriva ignoranței, contribuind decisiv la întărirea democrației! Uniți suntem puternici!

Cu respect și apreciere,
Marius Ovidiu Nistor
Președinte