Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 699/25.07.2025), care modifică și completează dispozițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, conducând la majorarea efectivelor de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari în raport de care unitățile de învățământ au personalitate juridică; majorarea efectivelor de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari la clasă/grupă; instituirea unui tarif la plata cu ora la un nivel mult inferior celui existent în prezent; modificarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi evaluare curentă în sensul creșterii acesteia cu 2 ore săptămânal; limitarea degrevărilor pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control la cel mult jumătate din norma didactică etc,
Întrucât măsurile propuse în domeniul educației au la bază date pur contabile și nu țin cont de realitatea din sistem, de posibilitățile reale ale sistemului de a face față unor asemenea schimbări si de opiniile specialiștilor în științele educației,
Luând în considerare că, până la începerea anului școlar 2025-2026 mai este doar o lună, iar aplicarea acestor măsuri are efecte directe asupra personalului din învățământ prin apariția unui număr mare de noi completări de normă, de restrângeri de activitate ca urmare a dispariției unui număr mare de posturi la nivel național – ceea ce face să fie necesară derularea unor noi etape de mobilitate, care nu se regăsesc în Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025-2026,
Ținând cont că prin comasarea unităților de învățământ și creșterea numărului de elevi la clasă efectele negative se vor răsfrânge în primul rând asupra beneficiarilor primari ai educației – ce vor parcurge distanțe considerabile pentru a ajunge la unitățile comasate la care se adaugă costuri suplimentare de transport, timp pierdut – concomitent cu scăderea drastică a calității actului educațional și individualizării (clasele cu un număr mare de elevi fac aproape imposibilă o abordare didactică personalizată; profesorul nu poate oferi suficientă atenție fiecărui elev, nu poate identifica rapid dificultățile de învățare și nu poate adapta metodele didactice la stilurile individuale de
învățare) și totodată vor genera și unele pierderi de locuri de muncă pentru personalul didactic auxiliar și personalul administrativ,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”:
– reamintesc conducerilor unităților de învățământ că au obligația de a respecta prevederile legale aplicabile în materia rechemării din concediu de odihnă a personalului didactic de predare – membri ai consiliului de administrație (art. 9 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învățământul de stat, anexă la O.M.E. nr. 4050/2021 – în vigoare până la data de 1 septembrie 2025), mai ales a celor privind suportarea cheltuielilor necesare în vederea revenirii la locul de muncă, dar și a celor privind reprogramarea zilelor de concediu, inserate în art. 10 din aceleași norme metodologice;
– atrag atenția conducerilor inspectoratelor școlare și celor ale unităților de învățământ că reprezentanții organizațiilor sindicale afiliate federațiilor noastre vor urmări, în calitate de observator, modul în care sunt respectate prevederile aplicabile ședințelor consiliului de administrație desfășurate în regim hibrid, dar și modul în care se respectă dispozițiile privind numărul membrilor consiliului necesar pentru caracterul statutar al ședințelor, precum și pentru adoptarea hotărârilor (menționăm că vom ataca orice hotărâre de consiliu adoptată cu încălcarea prevederilor legale, prin care se vatămă drepturile membrilor de sindicat);
– adresează, pe această cale, un îndemn tuturor salariaților din învățământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenența sau neapartenența sindicală, de a da dovadă de solidaritate.
Cadrele didactice care au calitatea de membru al consiliului profesoral și/sau membru al consiliului de administrație de la nivelul unităților de învățământ, respectiv al consiliului de administrație al inspectoratului școlar ar trebui să nu voteze măsurile ce se propun.
Votul în cadrul acestor ședințe le aparține membrilor acestor organe colegiale de conducere și el nu trebuie să fie unul favorabil la fiecare propunere supusă adoptării în cadrul ședinței, iar dacă se dorește ca aceste măsuri să nu fie puse în practică, e nevoie de solidaritate din partea tuturor, fie prin neasigurarea cvorumului de ședință, fie prin neasigurarea numărului de voturi necesare pentru adoptarea hotărârilor.
Precizăm că, începând din această săptămână și până la începerea cursurilor anului școlar 2025-2026, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” vor desfășura acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Educației și Cercetării, urmând ca în această toamnă să organizăm și alte forme de protest ce se vor stabili cu consultarea membrilor de sindicat.
Acum, SOLIDARITATEA ȘI UNITATEA sunt mai necesare ca oricând!
Colegiul Național al Liderilor F.S.L.I.
Colegiul Liderilor F.S.E. „SPIRU HARET”

