A 16-a zi de proteste. În curând se împlinește o lună de când dascălii ies în stradă aproape zilnic

Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, vineri dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a 16-a zi de proteste, declanșate de sindicate în urmă cu aproape o lună.

Sindicatele au anunțat proteste zilnice până la începutul anului școlar. Federațiile au transmis profesorilor că este esențial ca, în data de 8 septembrie, să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026: „Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice”.

Iată, mai jos, graficul protestelor programate până în ziua începerii anului școlar:

25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00– 11:00;

26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;

28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;

3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 1100 – 1600.