Reprezentanții celor trei federații sindicale reprezentative din educație s-au adunat și astăzi în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, pentru a cincea zi de proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei didactice. Asta după ce ieri, liderii sindicali s-au întâlnit cu ministrul Educației, Daniel David și au obținut promisiuni de la acesta că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta situația și pentru a-i propune să se renunțe la măsuri.
„Demisia”, „Mincinosul”, „Nu plecăm” și „Jos, jos, jos ministrul mincinos” s-au numărat printre mesajele scandate de sindicaliștii adunați în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării.
Următoarea zi în care sindicatele din învățământ plănuiesc pichetarea MEC este miercuri, 6 august. Proteste sunt programate apoi miercurea, până pe 3 septembrie inclusiv.
La protestul de marți, 5 august, a participat și un grup de sindicaliști de la Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați.








