Având în vedere cele enunțate în spațiul public, asumate ca fiind scenarii posibile pentru sistemul educațional în perioada următoare și a modului în care Guvernul va gestiona impactul crizei provocate de Coronavirus față de comunitățile școlare, Consiliul Național al Elevilor, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din România solicită Guvernului României asumare, printr-un pachet concret de măsuri, astfel încât educația să continue pentru toți.
Astfel, solicităm identificarea urgentă a unor măsuri pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din România (asigurarea infrastructurii necesare mai ales pentru cei din zonele defavorizate). O soluție poate fi modificarea Programului „Euro 200“ și emiterea unor vouchere electronice atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Voucher-ul trebuie să acopere atât partea de hardware, cât și cea desoftware.
De asemenea, solicităm emiterea unui ordin de ministru prin care să fie anulată, pentru acest an școlar, prevederea care instituie un număr minim de note ce trebuie obținute de fiecare elev/disciplină de studiu. În acest moment, conform articolului 118, alin. (4) din Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar din România (ROFUIP), aprobat prin OMENCȘ nr. 5079/2016 și modificat prin OMEN nr. 3027/2018, elevii trebuie să obțină, la fiecare disciplină de studiu, un număr minim de note care se calculează astfel: numărul de ore studiate pe săptămână în cadrul acelei discipline + 1.
„Guvernul României trebuie să achiziționeze în regim de urgență dispozitive pentru elevii și profesorii provenind din medii defavorizate, pentru ca sistemul educațional virtual să continue pentru fiecare dintre noi. În lipsa acestei măsuri fundamentale, pur și simplu doar ne jucăm cu viitorul Educației din România, iar acest aspect denotă iresponsabilitate din partea guvernanților”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.
„Apreciez efortul depus de Ministerul Educației și Cercetării în această perioadă. Dacă vrem ca sistemul de învățământ să funcționeze în continuare, trebuie să venim cu soluții noi. Este nevoie să acordăm un sprijin financiar celor care nu au posibilități, și aici mă refer atât la elevi, cât și la cadre didactice. Voucher-ul electronic se poate acorda fără prea multă birocrație” a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.
„În contextul actual, unul incert din punct de vedere al momentului reluării cursurilor, Guvernul trebuie să-și îndrepte atenția pentru asigurarea egalității de șanse. Toti copiii, indiferent de statutul familiilor aparținătoare, au acest drept garantat de LEN si Constituție, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale”, a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.